''Cometa Verde'' C 2022/ E3 ZTF


Cometa C 2022/ E3 ZTF fotografiata de catre Torma Csaba 
la 8 Februarie 2023



Miercuri, 8 Februarie , Astroclubul ‘’Galaxis’’ a sustinut o noua sesiune de observatii astronomice practice pe Malul Muresului. Organizata cu sustinerea ‘’LaBottega’’, scopul actiunii a fost observarea prin telescoape a cometei C 2022/ E3 ZTF, supranumita in presa ‘’Cometa Verde’’.

In acelasi timp, a avut loc o actiune similara in comuna Dorobanti - Kisiratos din jud. Arad.


Afisul sesiunii de observatii ''Cometa Verde'',
 organizata de catre Astroiclubul ''Galaxis'' si ''LaBottega''


Membri astroclubului care au participat:  Armand Popa – initiatorul actiunii, Ioan ‘’Ionel’’ Lupulesc, George Scrob, Daniel Babutau cu sotia sa si Mircea Pteancu.

Instrumentele folosite au fost :

- telescop reflector ‘’ Omegon’’ 203x1000mm pe montura Dobson, de constructie de amator

- luneta ''Celestron'' 102x500mm, pe montura ''pipe'' de constructie de amator


Dobsonianul ''Omegon'' D=203mm F=1000mm;

- telescop reflector ‘’Skywatcher’’ 203x1000mm, pe montura PushTo ‘’Omegon’’


Dobsonianul SW D=203mm F=1000mm,
pe montura PushTo Omegon 


- telescop reflector ‘’Ratusca cea urata’’ 125x865mm, pe montura Dobson de constructie de amator.


Puctul de observatii: la stanga, dobsonianul SW 203mm;
dobsonianul ''Ratusca cea urata'' langa foc;
dobsonianul Omegon D=203mm la dreapta


Cometa C 2022/ E3 ZTF a fost vizibila in toate instrumentele si a fost observata de catre cei cincizeci de aradeni de toate varstele, participanti la observatii.

Inafara de cometa, au fost observate si alte obiecte ceresti: 

- Jupiter cu cele doua benzi ecuatoriale si trei sateliti galileeni

- Marea nebuloasa din Orion: Messier 42

- Roiul stelar deschis NGC 1981

- Roiul stelar deschis Collinder 70

- Pleiadele sau Messier 45, roi stelar observat si cu ochiul liber

- Castor, ca exemplu de stea dubla

- Theta 1 Ori / Trapezium, ca exemplu de stea multipla

- Roiul stelar ‘’Praesepe’’ / Messier 44

De mai multe ori, participantii si-au testat agerimea vederii prin observarea cu ochiul liber a Pleiadelor, cunoscute si drept ''Closca cu pui''. Numarul stelelor numarate in Pleiade a variat de la nici una pana la maxim sase.

Cea mai interesanta observatie cu ochiul liber s-a intamplat dupa ora 21 cand pe cerul sud-estic am vazut un bolid luminos, relativ lent care la sfarsitul traiectoriei a explodat cu o mica jerba de scantei albe. Dara lasata de bolid a fost verde.

Altitudinea la care a aparut a fost in jur de 40 - 45 grade , s-a deplasat de la Est spre Sud pe o traiectorie inclinata la aprox. 40 - 45 de grade fata de orizontala si s-a stins la mica altitudine, in jur de 5 grade. 

Un asemenea bolid a fost inregistrat de catre astronomul amator Robert G. din Cugir. 

Robert observa meteorii si bolizii de mai multi ani, folosind camere CCTV in modul ''all sky''.

In seara de 8 Februarie, Robert a inregistrat bolidul luminos de mai jos care credem ca este bolidul observat vizual de catre amatorii de la ''Galaxis''. 


Bolidul din 8 Februarie 2023 inregistrat de Robert G. din Cugir.


Puteti viziona un numar impresionant de inregistrari de meteori si bolizi accesand linkul de mai jos care va conduce la sectiunea dedicata acestui domeniu pe forumul ''astronomy.ro'' :         

Meteori si bolizi

Concomitent cu observatia publica de la ‘’LaBottega’’, in comuna Dorobanti/ Kisiratos din judetul Arad, a avut loc o sesiune pentru observarea cometei C 2022/ E3 ZTF, sustinuta de catre Torma Csaba, colegul nostru de Astroclub ‘’Galaxis’’.

Csaba a folosit pentru observatii luneta sa TS Optics Photoline Apo 80mm F/7. Cei 15 participantii au admirat prin luneta cometa E3 ZTF si planetele Jupiter si Marte.


Observatii cu luneta TS Photoline Apo  D=80mm F/7


Felicitari si urari de bine organizatorilor si tuturor participantilor din Arad si din Dorobanti- Kisiratos !

S-a afirmat cu privire la cometa E3 ZTF ca ar avea o perioada de 50.000 de ani.

Sa speram ca nu va trebui sa asteptam chiar atat de mult pana la urmatoarea cometa care sa trezeasca interesul astronomic al publicului.

Noi, membrii Astroclubului ‘’Galaxis’’, vom continua sa observam astrii pentru ca aceasta este pasiunea noastra, impartasita cu cei atrasi de frumusetile si enigmele Cerului.

Adaugă un comentariu

Mai nouă Mai veche