Astroclubul ‘’Galaxis’’ la ‘’Noaptea Cercetatorilor Europeni’’ 2023

‘’Noaptea cercetatorilor europeni’’ este un eveniment anual destinat stimularii creativitatii si a inclinatiei spre cercetarea stiintifica a copiilor si tineretului … de toate varstele. Dar indeosebi a celor aflati la varsta scolaritatii. Prin traditia care se formeaza incet, cu fiecare noua editie, evenimentul este unul de toamna, la scurta vreme dupa inceperea anului scolar.

Afisul evenimentului ''Noaptea Cercetatorilor 2023''



In 2023, ‘’Noaptea Cercetatorilor’’ a avut loc Vineri, 29 Septembrie , in spatiul pus la dispozitie de catre gazda evenimentului, Universitatea ‘’Aurel Vlaicu’’ , in Corpul M, amplasat in cartierul Micalaca , pe Malul Muresului.

Astroclubul ‘’Galaxis’’ participa la acest eveniment incepand din anul 2018.

Evenimentul propriu-zis a inceput la ora 17 si s-a desfasurat pana la ora 21.

Astroclubul ‘’Galaxis’’ a participat cu un stand continand astrofotografii, laptopuri cu softuri si jocuri astronomice, mostre de meteoriti si microscop pentru studierea lor. Dupa lasarea noptii ( … am fi fost incantati sa putem spune ‘’lasarea intunericului’’ dar poluarea luminoasa agresiva nu ne-a permis … ), astroclubul si-a pus telescoapele la dispozitia publicului pentru observatii.

Standul Astroclubului Galaxis





Organizarea participarii astroclubului, pregatirea propriu-zisa si reprezentarea la stand au fost asigurate de catre inimosul nostru coleg si ‘’frate de stele’’ Armand Popa. El a fost apoi sprijinit de catre mai multi colegi de astroclub.

Astfel, Torok Daniel a participat impreuna cu sotia si baietelul. Daniel nu pierde aproape nici o ocazie sa il ajute pe Armand in pregatirile unor asemenea evenimente, fie ca a fost vorba de expozitii astrofoto la Libraria ‘’Carturesti’’, fie observatii publice la ‘’La Bottega’’.

Ionel Lupulesc, intors din strainatate doar cu o zi inainte, a fost intampinat cu multa bucurie. Ionel este un entuziast observator al cerului si este nelipsit de la observatiile noastre, la care ia parte cu newtonianul sau bine echipat de 203mm.

Daniel Babutau nu sta nici el pe ganduri si ia parte la sesiunile noastre publice cu dobsonianul sau ‘’Explore Scientific’’ D = 305mm x 1525mm, bine echipat si acesta. Si in aceasta seara de Vineri, Daniel si-a instalat dobsonianul si a impartasit bucuria observatiilor astronomice cu publicul.

Nelipsit de la sesiunile noastre de observatii este si Mircea Pteancu, insotit de dobsonianul sau D = 125mm F/ 6.9 , pe care-l numeste cu ciudata afectiune ‘’Ratusca cea urata’’. Intradevar, la lasarea noptii, ratusca isi intinde aripile optice si devine lebada care poarta privirile multor aradeni spre meleagurile instelate. Oglinda excelenta a acestui mic reflector, dimpreuna cu cele de 300mm de la Observatorul Timisoara si Observatorul Reinholz, sunt obiective de instrumente active care folosesc optica realizata de catre regretatul Gavril Beches.

Una din bucuriile acestei seri a fost ocazia de a-l cunoaste pe Morovic Roberto Moretti care ni s-a alaturat pentru toata seara. Roberto este pasionat de tehnologie, a implementat o camera criogenica pe un telescop Schmidt la Observatorul Campo Imperatore din Italia, destinata detectarii de supernove in Roiul de galaxii Virgo. De asemenea, Roberto a lucrat la un telescop rusesc in infrarosu cu apertura de 1,3 metri.

Participantii din partea Astroclubului Galaxis, de la stanga: Armand Popa,
Ionel Lupulesc, Morovic Roberto Moretti, Mircea Pteancu, Daniel Torok si Daniel Babutau


Dotat cu utilaje pentru prelucari optice, recoacere sticla, imprimante 3D, Roberto este pasionat indeosebi de constructia de aparatura. Pentru observatii astronomice are un newtonian de 250mm pe montura EQ6 si detine optica pentru newtoniene de 300mm si 400mm pentru care urmeaza sa fie construita partea mecanica.

O participare exuberanta a fost cea a lui Andrei Pop, posesorul junior al unui telescop Sky Watcher D= 130mm F=650mm pe montura Virtuoso GTI. Telescopul a fost expus la standul astroclubului si a fost apoi folosit la observatii.

Andrei Pop si reflectorul sau newtonian SkyWatcher D= 130mm F/5



Publicul numeros, format indeosebi din copii si adolescenti, a fost unul intelegent, care a pus intrebari pertinente si, spre marea noastra bucurie, prea putin aplecat spre senzational sau Ufologie.

In jurul orei 20, planeta Saturn a devenit vizibila pe cerul crepuscului asa ca am inceput partea de observatii practice la care am avut, de asemenea un public numeros.

Vedeta spectacolului ceresc a fost, fara indoiala, Saturn cu inelul sau bine vizibil, flancat la Est de satelitul Titan.


Observarea planetei Saturn : telescopul SkyWatcher D=130mm al lui Andrei, la dreapta.
Dobsonianul ''Ratusca cea urata'' D=125mm al lui Mircea, la stanga.

Dobsonianul Explore Scientific D= 305mm al lui Daniel Babutau

Da ... acolo ... la dreapta de inel ... Titan, satelitul lui Saturn

In toiul observatiilor si al discutiilor astronomice

Dobsonianul D=305mm



La ora 20:18 a avut loc trecerea ISS / Statia Spatiala Internationala. A fost urmarita trecerea acesteia, bine vizibila cu ochiul liber si filmata cu telefonul. Folosind receptorul radio portabil marca Baofeng a lui Armand  au fost ascultate pe difuzor conversatiile de pe repetorul radio al statiei spatiale.


Inregistrarea video a pasajului ISS de la ora 17:00 UTC

Pe masura ce s-a instalat noaptea, au fost observati si alti astri : stelele duble Albireo/ Beta Cygni, Gamma Delphinium si OR Delphinium.

Imagini foarte frumoase au prezentat si stelele multiple Beta Lyrae si Epsilon 1-2 Lyrae cu cinci componente vizibile la 144x.

Cum se intampla intotdeauna la asemenea sesiuni publice, vederea unora din participantii din public se adapteaza ‘’din mers’’ cerintelor viziunii telescopice si au dorit sa vada ‘’mai mult’’. Astfel ca au fost observate roiurile sferice Messier 13 si Messier 15, ba chiar si nebuloasa planetara Messier 27 / Dumbbell.

Luna, cu noianul ei de cratere a fost una dintre tintele spectaculoase.

Numaratoare de persoane nu s-a facut dar succesul s-a vazut din numeroasele intrebari pe teme astronomice primite din partea publicului la stand si din participarea acestuia la observatiile astronomice practice.

Am facut, credem noi, popularizarea Astronomiei , mai ales a celei observationale.

Membrii astroclubului au discutat despre … pai, despre ce , daca nu despre telescoape, oculare, lentile Barlow. Dar nu numai. Au discutat si despre … noi telescoape, noi oculare, noi monturi …

Am anuntat publicul despre urmatoarea observatie publica ce va avea loc cu ocazia ‘’Observe the Moon Night’’ din 21 Octombrie.

Am cunoscut noi pasionati de Astronomie, am legat noi prietenii, am cercetat din nou cerul, atat cat ne-a dat voie poluarea luminoasa. Am plecat acasa cu dorinta de a reveni iar si iar sub cerul liber, printre prietenii stelelor.

Adaugă un comentariu

Mai nouă Mai veche